Răscumpărarea Memoriei

Un prim semnal în mass-media. Radio România Actualităţi

Radio România Actualităţi a făcut un reportaj despre lansarea cărţii Răscumpărarea memoriei. Am reuşit să-l înregistrez pe telefon, de aceea calitatea sunetului nu este cea mai bună.

Fişierul de pe youtube conţine şi nişte imagini de la lansare. Nu am prea multe deocamdată. Voi reveni cu noi imagini în zilele următoare.

La eveniment au participat şi alţi reprezentanţi ai mass-media. Mă aştept ca unele prezentări să scoată în evidenţă aspectul negativ, sămânţa de scandal. Sper însă că pe ansamblu mass-media va avea o perspectivă echilibrată şi va prezenta Răscumpărarea memoriei dintr-un unghi constructiv.

sursa: http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/

Argument

Răscumpărarea memoriei nu trebuia scrisă! Normal ar fi fost ca Biserica să treacă la acțiune imediat după ieșirea din comunism. Răscumpărarea memoriei ar fi trebuit să fie consecința unui proces laborios inițiat de Biserică, proces ale cărui rezultate ar fi trebuit să fie publicate într-un raport. Cartea aceasta nu trebuia scrisă acum! Biserica trebuia să fie cu un pas înaintea societății, oferind un model, arătând calea pentru restaurare. Din nefericire, timp de douăzeci de ani, am constatat cu surprindere că Biserica împrumută tot mai mult retorica societăţii, amalgamând lucrurile şi punându-i laolaltă pe eroi şi pe trădători. Cartea aceasta nu trebuia scrisă de mine! Nu unul, ci zeci de cercetători ar fi trebuit să fie invitați să analizeze cu atenție perioada comunistă, așa cum a fost analizat și condamnat nazismul la Nürnberg. Din păcate, dialogul pe această temă a fost refuzat cu obstinaţie la Congresul Cultului Penticostal de la Timișoara, în 2006, când a fost refuzată rezoluția Comunității Regionale Penticostale Constanța. Cartea aceasta nu trebuia scrisă sub forma unor dezvăluiri! Dezvăluirea este ultimul resort de care trebuie să se facă uz. A fost nevoie de această abordare fiindcă ne-am dovedit incapabili în mai multe domenii: colaboratorilor le-a lipsit puterea de a-și mărturisi greșeala colaborării, celorlalți le-a lipsit voința și viziunea de a facilita mărturisirea într-un cadru sănătos, al harului, și tuturor laolaltă ne-a lipsit înțelegerea corectă despre adevăr şi dreptate, aşa cum sunt prezentate acestea în Sfintele Scripturi. Ar fi fost aşadar de dorit să nu începem răscumpărarea trecutului cu o carte scrisă în al unsprezecelea ceas, ci cu un proiect mai timpuriu şi mai amplu. Beneficiile unei asemenea întreprinderi ar fi fost enorme pentru generația care a bâjbâit în ultimii douăzeci de ani, în încercarea de a desluși câte ceva din istoria neguroasă a deceniilor precedente. La Congresul de la Timișoara am înțeles că singura opțiune care ne-a mai rămas este prezentarea documentelor și analizarea mărturiilor sub forma unei cărți, demarând astfel dialogul mult așteptat. Știu care sunt riscurile la care m-am expus atunci când mi-am asumat misiunea aceasta. Dezvăluirile rezultate în urma interpretării documentelor istorice sunt prea tulburătoare pentru a nu polariza lumea cititorilor. Subiectul deconspirării a incitat spiritele dintotdeauna, şi o va face cu atât mai mult acum, când avem de-a face cu documente istorice imposibil de negat și cu detalii dureroase ale trecutului de care încă suntem atât de legați. Mă aștept ca unii să atace proiectul acesta din rea-voință sau la comandă, după cum mă aștept ca alții să-l critice cu „bune” intenții, dat fiind că nu sunt capabili să înțeleagă libertatea de expresie, necesitatea aflării adevărului și transparența; despre aceştia se poate spune că se numără  printre victimele târzii ale mașinii de propagandă comunistă care timp de jumătate de veac a tocat neîncetat valori, principii şi destine. Logica dublă, dezvăluită de Orwell în Ferma animalelor, îi caracterizează pe mulți români: dacă denunți o faptă rea, atunci negreşit ai intenții rele! Tuturor celor care gândesc astfel le spun că este mai bine ca această istorie să fie scrisă de un cercetător penticostal, cunoscător și practicant sincer al credinței penticostale, de cineva care are posibilitatea să interpreteze din interior efectele fenomenului colaboraționist și implicațiile sale pentru Cultul Penticostal. De altfel, ar fi fost doar o chestiune de timp până când alți cercetători ar fi fost atrași de analiza acestui fenomen, mai ales că s-au scris deja lucrări numeroase despre Biserica Ortodoxă, Biserica Greco-Catolică, Adventiștii de Ziua a Şaptea, Biserica Reformată. Probabilitatea apariţiei unei lucrări similare despre penticostali nu mai intră în discuție, însă, dacă autorul ar fi fost din afara mișcării penticostale, o astfel de lucrare ar fi fost susceptibilă de rea-voință. Dimpotrivă, cei care îmi cunosc luările de poziție în interiorul Cultului Penticostal știu că poziția mea, deloc privilegiată, mă exonerează de bănuiala că aș fi scris la comandă un text pentru a cosmetiza istoria penticostalilor români. Nu sunt deprins să lingușesc, iar dacă se va întâmpla ca cineva să scrie vreodată o istorie comandată, pentru a acoperi adevărul, atunci cu siguranţă acela nu voi fi eu. Așadar, demersul acesta nu este îndreptat împotriva Bisericii Penticostale, întrucât mă situez în interiorul ei și am rămas membrul ei după aceste studii aprofundate. Pe de altă parte, n-am căutat nici să înfrumusețez istoria, ci să expun faptele și evenimentele istorice cât mai fidel cu putință. Cartea de faţă are drept țintă despovărarea Bisericii de tarele trecutului care bântuie prezentul şi aşezarea unei pietre de hotar pentru generația tânără, căreia trebuie să i se dea șansa unui nou start, întemeiat pe adevăr, pe credință și pe valori neştirbite de compromisuri astăzi prea ușor acceptate. Nu pot trece sub tăcere faptul că pregătirea acestei lucrări a fost însoțită permanent de multe zbateri lăuntrice, apărute de îndată ce am descoperit detalii care fac referiri directe la persoane care s-au bucurat de toată simpatia mea. Însă, din dorința de a fi credincios adevărului istoric, a trebuit să evit autocenzura sau folosirea dublei măsuri, în funcție de preferințele personale. Am căutat, în schimb, să fiu extrem de riguros în selectarea documentelor incluse în această carte, alegându-le pe acelea de a căror veridicitate m-am convins, după ce am căpătat, în prealabil, convingerea că am înţeles corect contextul lor istoric. Am omis acele documente care ar fi putut da naștere la speculații, care conțineau informații neverificate sau manipulări ale protagoniștilor. Pentru realizarea unei cercetări aprofundate, am folosit surse inedite cât mai variate, care mi-au fost accesibile odată cu dobândirea statutului de cercetător acreditat la câteva din arhivele din țară. Capacitatea uriașă a Securității de a supraveghea societatea, dublată de o arhivare foarte meticuloasă, a generat un depozitar imens al trăirilor și zbaterilor Bisericii Penticostale, situaţie care, de altfel, este valabilă pentru spaţiul socio-religios românesc în ansamblul lui. Alături de resursele numeroase aflate în arhivele CNSAS, am avut în vedere și peste 10.000 de documente existente în arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte. Aceste documente sunt de un real folos în elucidarea metodelor pe care le-a folosit Statul comunist pentru controlul Bisericii. Cu siguranță, cercetarea istoriei penticostalismului românesc ar fi avut un avans semnificativ dacă aceste arhive nu ar fi fost date uitării în anii de după Revoluție, când ochii tuturor erau ațintiți spre arhivele deținute de fosta Securitate, arhive predate spre cercetare abia începând cu anul 2004. De mare folos sunt și arhivele Partidului Comunist care au fost desecretizate recent de către Arhivele Naționale şi care conţin informații despre dezvoltarea aparatului represiv și directivele care au stat la baza activității Securității și a Departamentului Cultelor. Este de remarcat activitatea tot mai intensă a unor cercetători și istorici care au scris în ultimii ani studii și sinteze despre regimul comunist din România. Acestora li se adaugă acțiunea de recuperare a memoriei desfășurată de fundații și organizații neguvernamentale care au sesizat pericolul stingerii din viaţă a generației eroilor rezistenței comuniste și a martorilor represiunii aparatului de stat. Odată cu dispariţia lor, vom ajunge să pierdem mărturii de o valoare inestimabilă pentru trecutul recent al țării. Corpusul documentar născut în urma acestor interviuri, jurnale sau memorii va constitui de acum încolo un domeniu de cercetare la fel de bogat în informații precum arhivele, dacă nu chiar mai important, prin faptul că avem de-a face cu mărturii vii. Analiza ideilor și a evenimentelor care alcătuiesc istoria Bisericii Penticostale în perioada comunistă presupune atât apelul la diverse discipline, cât și coroborarea unor informații mult mai extinse decât cele oferite de arhivele CNSAS sau de cărțile de istorie penticostală (acestea din urmă fiind foarte limitate ca număr și deficitare în ceea ce privește tratarea relației dintre Biserica Penticostală și statul comunist). Alături de mărturiile istorice, trebuie făcută precizarea că lucrarea de față urmărește și implicaţiile teologice, ecleziastice și morale ale relației dintre Cultul Penticostal și regimul comunist. Din nefericire, o mare parte a discuției care se poartă în jurul acestui subiect fie ignoră contextul istoric în care s-au derulat evenimentele, fie trece cu vederea aspectele teologice sau etice presupuse de colaborare. Nu în ultimul rând, studiul acesta își propune (într-o măsură limitată) abordarea aspectelor psihologice ale slujbei rezistenței, cedării sau colaborării. Vasilica Croitor, Autor

sursa: Răscumpărarea memoriei Blog

Răscumpărarea Memoriei, 8.8 out of 10 based on 9 ratings

One Response to Răscumpărarea Memoriei